Print this entry

Domnule manager Liviu Radu ați terminat de realizat demersurile birocratice în ceea ce privește achiziționarea TOMOGRAFULUI pentru Spitalul Municipal Caracal?

Da am terminat aceste demersuri birocratice, în ultimă instanță, în sensul că Ministerul Sănătății a aprobat printr-o rectificare bugetară bani pentru  achizițioanarea acestui coputer – tomograf de la sfârșitul lui august,  însă lucrul acesta nu se putea face decât în urma unei licitații. Licitația a fost una cu probleme în sensul că au fost doi ofertanti pentru  acest lucru și au fost tot felul de clarificări, până la urmă a rămas unul, și am reușit să facem acest lucru. De ce? Pentru că, dacă aparatul nu venea și factura nu se tăia de la firma respectivă până pe 17 decembrie, efectiv banii nu mai puteau să ajungă. Ei încă nu au venit la DSP pentru că banii vin prin Direcția Sanitară și apoi către spitalul nostru și de aici de la instituția noastră către firma câștigătoare.

Fizic caracalenii când vor avea TOMOGRAFUL în spital?

Eu pot să aproximez pentru că au început de ieri lucrările la spațiul unde va funcționa. Eu am dat o maximă importanță acestui spațiu pentru că este un lucru pe care vreau să îl facem foarte bine și în măsura în care nu există circuit pentru TOMOGRAF, el nu va funcționa la parametrii normali ca și modul în care pacientul va veni în acest spațiu.

Odată cu achiziționarea acestui aparat, firma câștigătoare își asumă să monteze și aparatul, camera să o instaleze și să o modifice după ultimele standarde pe care le știu dânșii și atunci în timp de o lună se vor face lucrări acolo.

Eu apreciez data,  undeva între 1-10 februarie să putem să dăm drumul la aceste investigații. Pentru că, după ce toate aceste lucruri vor fi în regulă,  noi avem  o listă de 5 radiologi,  încă nu am discutat, decât la nivel de principiu, care să facă acest lucru, însă trebuie să găsim și tehnică,  dar și asistenți care să poată să facă lucrul acesta, numai că ei trebuie organizați.

Să vedem modul de organizare, pentru că sunt spitale undetomograful  funcționează numai pentru Urgențe, însă sunt spitale unde funcționeaza și pe Urgențe, dar și pe partea de Ambulatoriu. Eu zic să găsim o soluție, această investigație nu se face pentru că vrea neapărat pacientul, nu, ea trebuie recomandată de un medic, este o investigație la un grad superior.

Secția de  UPU a Spitalului Caracal de la anul va fi sprijinită direct de către Ministerul Sănătații. Cum catalogați acest lucru?

Da, este o informație nouă,  Ministerul Sănătății tot printr-o rectificare de buget va aloca bani pentru acest lucru. Noi am crezut că lucrul se va face de la 1 octombrie, dar logica spune că odată ce banii nu erau bugetați deja în 2015, era greu de făcut lucrul acesta. La jumătatea lui octombrie a venit o comisie inter-ministerială, a evaluat compartimentul de Primiri Urgențe. Am luat această aprobare, suntem în regulă și putem funcționa astfel și începând de la 1 ianuarie vom funcționa.

Cheltuielile de la Primiri Urgențe  vor fi finanțate de la bugetul de stat și lucrul cel mai important, așa am cerut și noi, încât structura de la compartimentul Primiri Urgențeva să rămână  în structura spitalului. Este un lucru foarte important pentru că a mai fost o variantă să se preia structura de la CPU la Spitalul de Urgență  Craiova. Nu ne convenea lucrul acesta pentru că  avem gânduri mari cu spitalul acesta și sperăm să ne upgradăm, dacă pot spune așa ,în momentul în care s-ar face un grad intermediar, între gradul 3 și 4,  să putem zice că: ”Domne avem structura noastră proprie”.

După această inspecție inter-ministerială pe care ați avut-o la compartimentul de Primiri Urgențe la Spitalul Municipal Caracal, instituția a rămas tot la gradul 4?

Noi ne menținem din păcate gradul 4 la Spitalul Municipal Caracal pentru că  această clasificare s-a făcut în funcție de alte specificații care ne depășesc pe noi și atunci rămânem în continuare la gradul 4, dar eu sper ca în anii următori să ne ridicăm de la acest nivel.

Ce ar trebui să se întâmple pentru ca Spitalul Caracal să nu mai râmână la acest grad 4 pe care îl are în momentul de față?

Două lucruri ar trebui să se întâmple. In primul rând ar fi ca Ministerul să găsească o altă gradație a spitalelor, pentru că mie nu mi se pare corect, avem un spital destul de mare cu 440 de paturi, 8 linii de gardă, se face treabă în spitalul nostru și avem același grad, Nu vreau să vorbesc urât de spitalele din Balș și Corabia, însă eu zic că avem alt nivel. Mie corect mi s-ar fi părut un grad intermediar între 3 și 4. De exemplu: Slatina este un spital de gradul 3, Craiova  este un spital de gradul 2. Acum nu vreau să fiu răutăcios, dar dacă luăm chiar secția de Primiri Urgențe cu UPU Craiova, eu zic că sunt diferențe semnificative și atunci eu cred și sper ca Ministerul să găsească soluții încât să facă un grad intermediar între 3 și 4. De ce? Nu poți clasifica un spital de  peste 400 de paturi cu 8 linii de gardă, cu un spital cu 100 de paturi, cu 2 linii de gardă. Aici probabil le-a scăpat ceva.

Dacă Ministerul Sănătății va prelua salarizarea cadrelor medicale de la UPU Caracal veți face și economii. De ce apăratura medicală ar mai avea nevoie Spitalul Municipal Caracal? La ce v-ați mai gândit să achiziționați?

Eu mi-am făcut niște socoteli, însă după ce o să se întâmple lucrul acesta, noi avem o cheltuială lunară de 2-2,3 miliarde de lei, aceștia vreau să-i direcționez către partea de aparatură pentru că medicina modernă nu se poate face decât cu  aparate de ultima generație care poate să vină în ajutorul diagnosticului.

In spitalul nostru găsești aparate care au o jumătate de an până la aparate care au 30 de de ani.  Noi am încercat  să le folosim și sunt și aparate vechi care te îndrumă către un diagnostic cert , însă ne dorim aparate moderne. La prima vedere vă spun sunt nevoie de:  aparate de ventilație în Urgențe și în A.T. I, aparate de endoscopie, aparate în ceea ce privește sălile de operație, aparate de anestezie, aparate de radiologie.Sunt aparate în valoare de peste 20-30.000 de euro fiecare.  Să avem noi banii aceștia, că avem pe ce să-i dăm.

Vă dorim succes în activitate!

Multumesc frumos.

 

Andi Sarbu

leave a comment

*

code

Create Account



Log In Your Account



Facebook