Caracalenii au cu ce se mândri! Șase elevi de la Școala Gimnazială ”Nicolae Titulescu”, calificați la olimpiadele școlare, faza națională

Print this entry

Școala Gimnazială ”Nicolae Titulescu”, din Caracal, este o școală de renume la nivel local, județean și național. Este binecunoscut faptul că de-a lungul timpului, elevii  s-au remarcat prin rezultatele concursuri și olimpiadele școlare, dar și prin rezultatele bune la evaluarea națională, la clasa a-VIII-a. (Andi SARBU)

În ultimii trei ani, procentul de promovabilitatea la evaluarea națională la clasa a VIII-a a crescut, ajungând anul trecut la o medie de 92%, per total, la cele două probe. Iată ca, anul acesta șase elevi din cadrul acestei școli au reușit performanța să se califice la faza națională a olimpiadelor școlare din cadrul mai multor discipline școlare.

”Elevii noștri au fost admiși la cele mai bune licee, la nivel local și la nivel județean. În privința concursurilor și olimpiadelor școalare rezultatele sunt vizibile an de an, elevii noștri ocupând locuri fruntașe. Anul acesta, anul școlar în curs, 2016-2017 a fost poate cel mai bogat în privința rezultatelor în ultima perioada la ciclul gimnazial, elevii noștri s-au calificat la faza națională a următoarelor olimpiade școlare: Olimpiada Lectura ca abilitate de viață, unde eleva Fărcășanu Bianca de la clasa a VI-a C s-a calificat la faza națională, la Olimpiada de Matematică – elevele Lia Sara și Florea Alina de la clasa a VI-a C și Mitrache Ionuț de la clasa a VIII-a D. La Olimpiada de Fizică – Lia Sara de la clasa VI-a C, la Olimpiada de Biologie, eleva Marinaș Maria de la clasa a VII-a D, la Olimpiada de Chimie – eleva Bălă Giulia de la clasa a VIII-a D, la Olimpiada de Informatică eleva – Lia Sara clasa a VI-a C, la Concursul de Geografie ”Terra” elevul Preda Darius de la clasa a VII-a D a reușit să se califice la faza națională și elevul Mitrache Ionuț de la clasa a VIII-a D a participat deja la faza națională a Concursului de Fizică ”Evrika”. Ei se află astăzi alături de noi însoțiți de profesorii coordonatori”,   a declarat Cornelia Mușat, directorul Școlii Gimnaziale ”Nicolae Titulescu”

Tot domnia-sa a ținut să precizeze:

”În perioada următoare vor avea loc fazele naționale pentru disciplinele mai sus-menționate la care elevii și cadrele didactice vor participa astfel: Olimpiada Lectura ca abilitate de viață se va desfășura în perioada 19-22 aprilie la Hunedoara, la Matematică faza națională se desfășoară în perioada 19-22 aprilie la Timișoara, Olimpiada de Fizică – faza națională, perioada 23-28 aprilie la Târgu Jiu, faza națională la Olimpiada de Biologie este în perioada de 23-28 aprilie la Baia Mare.  Olimpiada de Chimie, faza națională în perioada 19-22 aprilie la Târgoviște, Olimpiada Națională de Informatică – faza națională în perioada 26-30 aprilie la Sibiu iar faza națională a Concursului de Geografie ”Terra” este pe 20 mai la Slatina. Este o muncă și o colaborare frumoasă a elevilor, a cadrelor didactice și părinților, pentru că este o conexiune între cei trei factori, fără de care niciunul dintre ei n-ar putea să reușească dacă nu ar fi și ceilalți. Îi felicit pe toți elevii, le urez succes, suntem mândri de voi, dragi copii. Îi felicit pe colegii noștri pentru munca depusă și pentru întreaga activitate. Le mulțumesc pentru faptul că duc numele școlii ”Nicolae Titulescu” pe culmile succesului la nivel național. Le mulțumesc părinților pentru tot sprijinul acordat, să fiți mândri stimați părinți că aveți asemenea copii. În continuare avem multe așteptări de la acești elevi, și sperăm să-și continue până la sfârșitul gimnaziului munca pe care o depun și aceasta să le fie încununată cu rezultate bune, iar pentru fazele naționale ale olimpiadelor ce urmează să se desfășoare sperăm să avem rezultate cât mai bune și să fim pe podium” , a conchis aceasta.

Pentru mai multe detalii referitoare la ceea ce o sa urmeze și anume, faza națională a olimpiadelor școlare, am stat de vorbă cu actorii principali, olimpicii caracaleni, dar și cu profesorii îndrumători ai acestora:

Marinaș Maria: ”Sunt elevă în clasa a VII-a D de la Școala gimnazială Nicolae Titulescu și în urma rezultatelor obținute la Olimpiada județeană de biologie o să reprezint județul Olt la faza națională care se va ține la Baia Mare. Mă simt mândră că am reușit să reprezint județul Olt la faza județeană la Biologie. Într-adevăr în spatele acestei reușite se află foarte multă muncă. Mi-am dorit foarte mult și sper că voi reuși să obțin mai mult mai departe. Urmează fază națională unde materia este mult mai grea cu trimitere la liceu, dar nimic nu este imposibil. În urma muncii depuse cu doamna profesor coordonator, Bogdan Elena, cred că o să am rezultate bune, posibil printre cele mai bune, dacă pot să zic așa, și rămâne de văzut. Dacă ar fi să rămân în oraș, aș alege Liceul Teoretic ”Mihai Viteazul” pentru a da mai departe. Și dacă ar fi să nu rămân în oraș, mă mai gândesc la următoarele opțiuni”.
Ionuț Mitrache Marian: ”Sunt elev la Școala ”Nicolae Titulescu” și sunt elev în clasa a VIII-a D. În ceea ce privește așteptările pentru faza națională vreau să iau o medalie cât mai strălucitoare, argint sau aur. În ceea ce privește, bineînțeles, Olimpiada de Matematică. Până în momentul de față am reprezentat de patru ori județul Olt la faza națională, în spatele rezultatelor obținute este foarte multă muncă. Evident, muțumesc profesorilor care m-au îndrumat și care m-au ajutat să ajung la aceste rezultate. Dacă rămân în Caracal, cred că m-aș înscrie la Colegiul ”Ioniță Asan” și dacă nu, mă m-ai gândesc”.
Preda Darius: ”Sunt elev la Școala Gimnazială ”Nicolae Titulescu” și sunt în clasa a VII-a D. Am participat la Concursul Național de Geografie ”Terra”, etapa județeană și am ajuns la faza națională. În ceea ce privesc așteptările de la faza națională, aș dori să iau locul I sau II, îndrumat fiind de prof. coordonator Dinu Angela. Dacă rămân în Caracal aș alege Liceul Teoretic ”Mihai Viteazul”.
Florea Alina: ”Sunt elevă în clasa a VI-a C unde profesorul-coordonator nostru este Țolu Eugenia și m-am calificat la Olimpiada Națională de Matematică. Eu sper că la faza națională să iau unul dintre primele trei locuri, pentru că am muncit și încă muncesc foarte mult pentru acest lucru și sper că rezultatele să fie pe măsură. Eu vreau să merg la Liceul ”Frații Buzești” la Bio-Chimie. Am ales acest lucru pentru că îmi place meseria de medic, să ajut oamenii”.
Fărcășanu Bianca Ioana: ”Sunt elevă în clasa VI-a C la Școala Gimnazială ”Nicolae Titulescu” și m-am calificat la faza națională a Olimpiadei de Lectură ca abilitate de viață, care se va ține la Deva în perioada de 19-22 aprilie, având ca profesor-coordonator pe dna Bocai Claudia. În ceea ce privesc așteptările, eu sper să mă situez în primele trei locuri pentru eu știu cât am muncit și cât muncesc. Eu mă pregătesc foarte mult pentru această olimpiadă și sper că voi face o impresie foarte bună. Dacă m-aș stabili în Caracal, aș urma Liceul Teoretic ”Mihai Viteazul” dar dacă aș pleca din localitate, încă nu m-am gândit unde să mă înscriu. Aș alege ”Mihai Viteazul” pentru că mi se pare cel mai bun liceu din Caracal și sper să rămână în continuare”.
Sara Maria Lia: ”Sunt elevă la clasa a VI-a C la Școala Gimnazială ”Nicolae Titulescu” iar anul acesta voi avea ocazia de a participa la faza națională a Olimpiadei de Fizică la Târgu Jiu, de Matematică la Timișoara, și de Informatică la Sibiu. În opinia mea, aceste calificări reprezintă apogeul muncii mele depuse de-a lungul întregului an. De la faza națională sper că voi obține o medalie la una dintre aceste materii. Încă nu m-am decis ce liceu vreau să urmez, dar dacă aș rămâne în localitate, m-aș înscrie la Liceul Teoretic ”Mihai Viteazul”

Țolu Eugenia, profesor de Matematică: ”Menționez că coordonez trei copii minunați dar să știți că nu numai ei au avut evoluții foarte bune. După ei am avut rezultate foarte bune, drept urmare, ei merg la faza națională locurile I, II și III pe județ. Sunt copii minunați. Ei s-au calificat în urma unui efort mare depus împreună cu mine, dar de cele mai multe ori contează ce înțeleg ei că trebuie să facă. Ei sunt copii care muncesc foarte mult și să știți aceste rezultate nu sunt singurele. Ei au câștigat și alte concursuri, au luat cupe, premiile I și medalii și cu această ocazie le doresc să aibă succes pe mai departe, să ne reprezinte așa cum ne-au reprezentat până acum. Să ne bucurăm de rezultatele lor. În spatele acestor rezultate stă foarte mult și interesul familiei. Adică sprijinul familiei este foarte mare, iată că eleva Sara Lia va merge la trei olimpiade, unde părinții vor fi cei care vor susține deplasările ei pentru fiecare olimpiadă, situate în diverse județe. Drumul pe mai departe a acestor copii eu l-aș vede ca un drum glorios în ceea ce privește matematica, dar pe parcurs s-ar putea să se răzgândească și să se îndrepte spre cu totul alt domeniu, pentru că am mai avut copii care au participat la faza națională și s-au răzgândit. Acești elevi muncesc mult, participă la aceste concursuri sau olimpiade, au rezultate, însă din păcate nu sunt luate în seamă de nimeni, nu sunt răsplătite”.
George Creață, profesor de Informatică: ”Avem niște copii excepționali, aș nominaliza pe eleva Sara Lia care s-a calificat la trei olimpiade naționale. Ea este un copil excepțional, foarte muncitor și consider că are viitorul în față. Viitorul este al lor, nu cred că se vor pierde când vor mai crește, sunt foarte serioși față de generațiile care sunt acum”.
Claudia Bocai, profesor de Limba și Literatura Română: ”Sunt foarte mândră pentru copii școlii noastre pentru rezultatele obținute la etapa județeană a olimpiadelor și în special de eleva mea calificată la etapa națională a Olimpiadei Lectura ca abilitate de viață, Fărcășanu Bianca. Este o olimpiadă relativ nouă care este la a cincea ediție. Este total diferită de celelalte olimpiade pentru că aceasta se bazează pe gândirea critică a elevilor, pe exprimarea opiniei, pe înțelegerea textului și eu cred că eleva mea va demonstra că este pregătită pentru a obține un loc onorabil la faza națională. Eleva mea, Bianca, a obținut și alte rezultate bune nu numai la această olimpiadă și se deosebește de ceilalți colegi prin perseverență, prin seriozitate, prin capacitatea de a asimila lucruri noi și este un copil special. Dar, în general, eu sunt mulțumită și mândră de toți elevii.
Eu sper ca Bianca să ne reprezinte școala cu brio și să ne ducă mai departe renumele școlii noastre. Mulțumim totodată și părinților pentru că ne-au dat astfel de copii deosebiți, ne-au adus acești copii la școala noastră, copii cu care noi să ne putem mândri și să-i reprezentăm și pe ei”.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată.