Zilele municipiului Caracal, neonorate de majoritatea consilierilor locali

by Andi Sarbu | 25 noiembrie 2015 00:05

17-24 noiembrie 2015,  perioada in care, la Caracal, s-au desfășurat Zilele municipiului, sărbătorite cu mult interes de caracaleni care au fost ca de fiecare dată la înălțime.  (Andi Sarbu)

Nu la fel putem spune și de majoritatea  aleșilor locali care n-au binevoit să iasă din case pentru a veni cel puțin la această inaugurare ca de altfel și la spectacolele ce au rulat pe scena Teatrului Național pe parcursul acestor zile cu ocazia Festivalului de Teatru de Comedie.

Inaugurarea Zilelor Municipiului Caracal, realizată la Muzeul Romanațiului, a fost onorată de primarul Eduard Claudiu Ciocăzanu, prezent la acțiune, susținând un discurs pe tema însemnătații a 477 de ani de la prima atestare documentară a localității pe care de trei ani, dumnealui o conduce.

Tot în cadrul acestui maraton cultural-artistic caracalean au avut loc și  ”Serbările Normalității”, un eveniment ce s-a derulat și el pe parcursul acestor zile  ce a avut ca temă de dezbatere celebrarea unei normalități care exclude și condamnă violența domestică, traficul de persoane și lipsa egalității de șanse.

La eveniment au participat: viceprimarul Octavian Stănescu,Ioana Cazacu, Secretar de Stat, Adrian Chesnoiu-manager de proiect, Laurențiu Hritcu, preot Episcopia Slatinei și Romanaților, Ilie Vasile- Comandant,comisar-sef Politia Caracal, Lt. Col Runcan Gheorghe – Comandant Jandarmeria Caracal, Cerasela Dobre – Comisar-Șef Centrul de Formare și Perfecționare a Polițiștilor ”Nicolae Golescu”, Slatina, Radu Liviu- managerul Spitalului Caracal, Secu Teodora – Inspectorat Școlar Județean, Gabriel Buleteanu- Consiliul Județean OLT. Evenimentul a fost moderat de către cunoscută crainică TV – Corina Dănilă, chiar pe scena Teatrului Național din Caracal.

Ultima zi din cadrul Zilelor Municipiului Caracal a fost încheiată cu un veritabil moment de muzică clasică la Teatrul Național  a Filarmonicii din Craiova.

 

Source URL: http://www.adevarulcaracalean.ro/zilele-municipiului-caracal-neonorate-de-majoritatea-alesilor-locali/